Cine suntem ?
Posted on May 18th, 2009 by Gabi
“La ce mi-ar folosi o prudenta care nu promite nimic ? Si totusi am in urma mea destule riuri pe care nu le-am trecut si au secat singure; eu n-am facut decat sa intru in albia lor uscata, dar, reprosandu-mi ceea ce inima mea n-a indraznit” Mitologii subiective
Cine sunt eu ? Imi place sa-mi pun frecvent aceasta intrebare .
Fiindca ador comunicarea si relatiile sociale in opozitie cu autismul emotional as vrea sa sesizez faptul ca acest din urma tip de manifestare a devenit foarte frecvent intalnit. Asistam la o atitudine de detaşare accentuata de la realitate a individului, insotita de o predominare a vietii interioare.
Acesti oameni prefera relationarea fata de obiecte in loc de oameni; sunt obsedati de mentinerea obiceiurilor (a rutinelor) si a asemanarilor in viata lor si nu in ultmul rand au tendinta de a cauta insingurarea completa, inchizandu-se fata de lumea din jurul lor.
Deci, cine sunt eu ?
Eu am aflat…si-mi place cine sunt. Ma simt bine cu mine.
Revenind…se spune ca nu exista ceva numit autism, ci ca exista autisme – o categorie larga de autisme „regresive“ iar gravitatea autismului variază de la uşor la sever, intersectandu-se cu diverse nivele de inteligenta - de la dificultati profunde de invatare, pina la nivele normale de inteligenta sau, in cazuri mai rare, la inteligenta superioara, chiar aproape de genialitate (aşa numitii “savanţi”/ ‘autistic savants’) acestia din urmă pot fi “insule de genialitate”, in anumite domenii.
Unele persoane cu autism emotional pot fi foarte izolate social; altele pot fi pasive in relatiile sociale sau foarte putin interesate de ceilalti; altii pot fi foarte activ angajati in relatiile sociale, insa intr-un mod ciudat, unidirectional sau de o maniera intruziva, fara a tine seama de reactiile celorlalti. Toate aceste persoane insa au in comun o capacitate redusa de a empatiza, desi sunt capabili de a fi afectuosi, insa in felul lor.
Exista un tip de interactiune sociala care se intalneste la unii adolescenti si adulti inalt functionali specifica prin a forma grupul celor “nenaturali” (‘stilted’), in care indivizii initiaza si sustin contacte sociale, insa intr-o maniera foarte formala si rigida, atat cu strainii, cat si cu familia sau prietenii.
Eu nu trag concluzii. Insa, ma impresioneaza neplacut acest fenomen.
Filed under: articole
E adevarat, fenomenul exista, insa mie nu mi se pare ca e prea frecvent. Si nici nu mai cred ca e consecinta dezamagirilor noastre, a esecurilor, a deziluziilor pe care le-am avut. Gata, ne-am pierdut increderea si trantim usa in urma noastra ca sa fim singuri. Cred ca e vorba de firea cu care ne nastem. Asta spune si Octavian Paler in cartile sale. Exisa un pasaj in Viata ca o corida unde, mentionand ca nu crede in zodii, recunoaste ca se incadreaza in descrierea facuta unui ”rac”: conservator, traditionalist (cei cu adevarat obsedati de mentinerea obiceiurilor sunt rari, dupa parerea mea), fascinat de trecut si de amintiri. Are o slaba capacitate de adaptare si de supunere, este vulnerabil la ofense si e inchis in el insusi. Dl Paler spune “Metehnele mele sunt corect insirate aici. Lipseste poate din acesta enumerare faptul ca am raspuns adesea rau dovezilor de simpatie, descurajand gesturile prietenoase, in vreme ce am tanjit dupa favoarea de a ma lega de cineva”.
Prin urmare, cred ca e vorba mai degraba de firi introvertite, de firi cu care ne nastem si pentru schimbarea carora ar fi nevoie de eforturi colosale. Sau de firi solitare (“Ma tem ca nu as putea invinui pe nimeni pentru partea mea de singuratate, ca sunt unicul ei artizan” – Viata ca o corida). Dl Paler constientiza toate metehnele firii sale, insa stia la fel de bine ca e prizonierul complexelor si a neputintelor sale. Iata un alt pasaj din “Convorbiri cu Octavian Paler”: “ Mi-am dorit sa pot spune bancuri. Si n-am reusit. Mi-am dorit sa fiu antrenant in societate, plin de verva si de buna dispozitie. Si n-am reusit. Timiditatea mea, amestecata cu complexele mele si cu orgoliul meu, cam teapan, m-au blocat. M-au facut posac”.
Ma intreb asadar in final, daca o fire solitara, daca dificultatile in comunicare si intretinerea cu greutate a relatiilor cu cei din jur sunt semne de alarma, a suferit si Dl Paler de autism emotional? Cred ca e prea mult spus.
Maestrul a suferit de “autism receptional”, chit ca am inventat eu, acum, termenul acesta.
Adica el a gindit, a zis, a scris… doar receptia a fost autista…
Scuze, dar…, in mare parte, nu a avut cui spune…, pentru ca majoritatea…, autista… Da, sint rea, insa cum poate cineva imagina o sincopa autistica emotionala, atribuita lui Octavian Paler???
Zicea Flaubert, “De idoli nu trebuie sa te-atingi, că-ţi rămâne poleiala pe mâini”.
Ei, pentru mine Octavian Paler e mai mult decât un idol… Şi tocmai de aceea sar ca un sarpe ce sunt, căci poleiala demult trecuse… rămase esenţa…, importantul… @Rodica…
Fetelor,
daca cititi si alte articole o sa vedeti ca nimic din ceea ce scriu nu se refera la personalitatea Maestrului. Vorbele scrise de mine sunt pentru noi si pentru restul…
Eu nu fac sub nicio forma critica, eu aduc elogii celor scrise de domnia sa.
Va rog, asadar…
reflectati mai mult.
Tocmai, suntem pe un site dedicat lui Octavian Paler, deci vorbim despre opera si personalitatea domniei sale. Nu despre orice tema aleasa la intamplare. Departe in mod sincer de rele intentii, judecati si inventii, asta am incercat sa fac, o conexiune a articolului cu tema site-ului. Dupa parerea mea, buna sau rea, nu stiu ( cum spunea adesea maestrul), fara referiri la Octavian Paler, articolul nu-si avea rostul aici. Ba mai mult, tendinta de insingurare, de izolare, de predominare a vietii interioare invocate in articol, ii erau proprii domnului Paler ( va aduceti aminte, desigur, cand spunea ca tinea conferinte moliilor din casa domniei sale, ca sa dau numai un exemplu). Insa acest fenomen, dupa cum se afirma in articol, impresioneaza neplacut. Prin urmare ma pune pe ganduri afirmatia “e mai mult decat un idol”.
Rodica Neamtu,
nu vi se pare ca exagerati si ca parerile dumneavoastra par mai mult a vrea sa confirme decat sa infirme trairi banuite a fi sau a nu fi si a ne da noi acum cu parerea…ca tot suntem doctori… ?
Sa spunem ca articolul a avut o tenta de dezvoltare personala mai pronuntata si voi avea grija sa vorbesc pe viitor pe intelesul tuturor. Adica, sa specific faptul ca articolul este destinat noua, celor comuni si nu geniului literar. Sunt uimita ca pana acum nimeni nu a fost revoltat atunci cand vorbeam despre iubire si absenta iubirii si despre alte stari emotionale pe care le traverseaza omul in viata de zi cu zi. Eu cred ca de data asta n-ati vrut sa intelegeti sau pur si simplu faceti proiectii. Haideti sa ne gandim putin si sa vedem ca din cele scrise de mine reiese ca autistii emotionali nu pot percepe/simti sau reda verbal ori in scris trairi intense (excludem categoria de 0,0001 % a savantilor) si nu pot fi empatici. Si cred ca…am spus totul.
Un om atat de bogat sufleteste ca Octavian Paler care nu s-a sfiit sa impartaseasca cu lumea trairile sale interioare lasandu-ne marturie emotionantele sale reflectii despre viata, nu poate fi incadrat nici pe departe in categoria oamenilor ce sufera de autism emotional.
Cui trebuie sa demonstram ca lectura trebuie facuta cu discernamant, inteligenta emotionala, intuitie si capacitatea de a “citi printre randuri” ? Poate noua insine
Ma bucur ca ii aparati memoria numai ca nu va adresati cui trebuie, in sensul ca noi cei care scriem aici nu ne-am permis niciodata sa facem caracterizari ale firii domniei sale sau critica pe texte. Pe mine nu ma lasa Dumnezeu sa gresesc grosolan. Pot gresi, dar fara intentie. Insa insistenta d-voastra de a ma critica pe mine mi se pare dubioasa.
Numai bine si ganduri primavaratece, de innoire, va urez
Eu îmi cer scuze, se pare că jocul meu de cuvinte a fost greşit înţeles, a propos de “autism recepţional”, mă refeream la receptori… Scuze încă o dată pentru lipsa de claritate a expresiei.
Mirella,
stai te rog, fara grija.
Mi-a placut jocul tau de cuvinte
De altfel jocul sau joaca e modul cel mai frumos de a simti si trai.
Citind aceste reflectii ma pot considera un “autist social”. Nu stiu daca sa-mi fie rusine sau sa ma las in voia propriei mele personalitati. Inca nu mi-am creionat-o indeajuns dar sunt convins ca, priviti dintr-un anumit punct de vedere, poate subiectiv, putem fi etichetati drept sac fara fund al pesimismului actual. Doar in nume propriu pot vorbi in aceste momente, mi s-ar parea deplasat sa-mi scot portavocea din buzunar… Nu stiu unde m-as putea plasa pe aceasta scara, de la “usor” la “sever”… Dar ma simt bine, excelez fara bravura chiar, in pielea mea. Si nu pot sa fiu fericit, nu pot exersa lucruri si stari pe care nu le simt. Nici chiar ca experiment, ca oaza… Un excelent material, am valsat printre cuvinte… Si? Cine suntem? Poate noi insine, doar atat…
Gabi, te sustin intru totul, draga mea!
Imi cer scuze ca nu am inteles relevanta articolului aici, pe acest site. Impresia mea ramane ca e o dezaprobare (neintentionata, fireste) a unor trasaturi pe care le-a avut si Dl Paler si pentru care am dat exemple. Si mai spun inca ceva referitor la adorarea relatiilor sociale in opozitie cu autismul emotional ( pe care nu l-am luat la modul patologic) despre care se spune la inceputul articolului: de cate ori a afirmat Dl Paler despre sine ca este mizantrop? De multe ori. De aici tonul critic.
Regret ca a iesit o polemica necordiala, si va doresc succes in continuare.